The Gospel in Romanian (Evanghelia în limba română)
ISUS CRISTOS SALVATORUL
În primul rând, omul trebuie să creadă că există Un Adevărat şi Real Dumnezeu. Iar în al doilea rând, că Dumnezeu poate face orice pentru el aşa cum se scrie în Biblie: că a făcut şi face tot binele pentru om. Numai Dumnezeul Acela care salvează sufletele este Dumnezeul Bibliei. Si numele Salvatorului este Domnul Isus Cristos. Biblia spune în Fapte 4:12 "Nici nu este salvare în nimeni altul; fiindcă nu este nici un alt nume sub cer, dat printre oameni, prin care noi trebuie să fim salvaţi."
O persoană este salvată numai punându-şi încrederea completă în ISUS CRISTOS, deoarece nimic altceva nu o face ca să ajungă în Rai. Şi încrederea aceasta este adevărata credinţă. Credinţa adevărată trebuie să vină, nu din minte, ci din inimă. Iubeşti şi te încrezi în soţia ta sau în soţul tău, cu mintea sau cu inima?
Plato, Aristotel sau Einstein au putut gândi numai atât de departe cât mintea lor finită le-a putut permite. Nu au putut rezolva probleme ale acestei vieţi: dureri, suferinţe, boli, foamete, moarte.
TOŢI SUNT PĂCĂTOŞI
Ai păcătuit vreodată? Doar o dată? Doar o minciună? Doar o hoţie sau un furt? O singură dată şi este destul, pentru că Dumnezeu spune în Romani 3:23, "Fiindcă toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu;". Un păcătos salvat are păcatele iertate prin credinţa în ISUS, iar un păcătos nesalvat rămâne cu păcatele asupra sa atunci când moare. Nimeni nu poate intra în Rai cu păcatele neiertate, căci nimic necurat nu poate intra acolo.
Deci, problema este ce trebuie făcut că să scapi de pedeapsă pentru păcatele tale?
Se adună şi se înmulţesc zi de zi păcatele tale! Sunt prea multe ca să ţi le mai poţi reaminti! Ştii zicala: "Atunci ce este de făcut?" Isus ne spune în Matei 11:28, "Veniţi la mine toţi cei ce osteniţi şi sunteţi greu împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă." Poţi spune aceasta la cineva? Nu? E drept! Numai ISUS CRISTOS poate.
În venele tale şi ale mele curge sângele tatălui nostru, Adam. Deci, suntem născuţi păcătoşi fiindcă Biblia spune în Romani 5:12, "Din această cauză, aşa cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi moartea prin păcat; şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit;". Tu ştii că eşti vinovat şi un păcătos şi ştii că vei muri.
Sângele nostru nu este bun şi nu este curat, deoarece tot Biblia spune în Ezechiel 16:6, "Atunci eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălit în sângele tău, şi am zis: Trăieşte chiar şi în sângele tău!", şi de aceea vom muri.
SINGURA SOLUŢIE
ISUS CRISTOS nu a fost conceput de OM, pe aceeaşi cale cum am fost concepuţi tu şi eu. Biblia spune despre Maria în Matei 1:20b, "fiindcă ce a fost conceput în ea este din Duhul Sfânt." Aceasta înseamnă că ISUS, ca OM, a avut ca tată pe Dumnezeu. El a avut în venele sale propriul sânge al lui Dumnezeu.
Tot Biblia ne mai spune în Evrei 9:22a, "şi fără vărsare de sânge nu este iertare." Sângele nostru este poluat sau întinat şi din cauza aceasta nu poate îndepărta păcatele noastre. Numai sângele lui ISUS poate curăţi păcatele tale, fiindcă numai sângele Lui este fără păcat sau cu adevărat curat. Sângele Lui poate curăţi păcatele tale; chiar de ar fi atât de multe încât ar acoperi pământul de la est la vest. Şi Dumnezeu a zis că nu Îşi va mai aminti de ele. Nu este aceasta o veste minunată? Nu doreşti tu aceasta?
SINGURUL PĂCA
Acum citeşte următoarele! Oamenii nu merg în iad pentru păcatele lor! Ei merg în iad datorită faptului că Îl neagă, adică, Îl resping pe ISUS CRISTOS ca Singurul lor urtător de păcate, sau Singurul lor Înlocuitor, Singurul care a murit în locul lor şi pentru păcatele lor. Biblia ne spune în Ioan 3:18,"Cine îl crede pe el, nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, petru că nu a crezut în numele singurului-născut Fiu al lui Dumnezeu."
Isus a ştiut cât de multe păcate ai săvârşit, dar te-a iubit pe tine şi a murit pentru tine. A primi salvarea este ceva supranatural petrecut între tine şi Dumnezeu. Omul nu are nimic de făcut sau de adăugat la aceasta; doar să creadă! Nu doreşti chiar acum să te rogi lui Dumnezeu şi să te încrezi în ISUS CRISTOS ca în Unicul tău Salvator?
DECIZIE PROPRIE
Cred că sunt un păcătos şi cred că ISUS a murit în locul meu. Îl primesc chiar acum, ca pe Unicul meu Salvator şi mă încred în el, ca în Singurul care mă poate salva de la pedeapsa iadului. Cu ajutorul lui întenţionez să îl mărturisesc înaintea oamenilor. "Dar tuturor celor ce l-au primit, le-a dat autoritatea să devină fiii lui Dumnezeu; chiar celor ce cred în numele lui," (Ioan 1:12)